Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunataţilor si Datatorule de viaţa, vino si Te salasluieste intru noi si ne curaţeste pe noi de toata intinarea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi (de trei ori).
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi; Doamne, curaţeste pacatele noastre; Stapane, iarta faradelegile noastre; Sfinte, cerceteaza si vindeca neputinţele noastre, pentru numele Tau. Doamne miluieste (de trei ori).
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinţeasca-se numele Tau, vie imparaţia Ta, faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinţa da-ne-o noua astazi. Şi ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Ca a Ta este imparaţia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Doamne miluieste (de 12 ori).
Apoi :
Veniţi sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu!
Veniţi sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu!
Veniţi sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru!
Psalmul 50
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si, dupa mulţimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curaţeste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Ţie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale inţelepciunii Tale mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curaţi; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce faţa Ta de la pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la faţa Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu Duh stapanitor ma intareste. Invaţa-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfa, Ţi-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptaţii, prinosul si arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul tau viţei.
Canonul
Cantarea intaia
Stih: Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
Paine a vieţii celei vesnice sa-mi fie mie Trupul Tau cel sfant si scump Sangele Tau, Milostive Doamne, si tamaduire durerilor celor de multe feluri.
Stih: Nu ma lepada de la faţa Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
Invredniceste-ma, Stapane, pe mine, nevrednicul, sa mananc Trupul Tau cel preacurat si sa beau Sangele Tau cel preascump, cu credinţa si cu dragoste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Intinat fiind cu lucruri netrebnice eu, ticalosul, nu sunt vrednic sa ma impartasesc cu preacuratul Tau Trup si cu dumnezeiescul Tau Sange, Hristoase, ci fa-ma vrednic de aceasta.
Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
D umnezeiasca Mireasa, ceea ce esti buna si binecuvantata, care ai odraslit Spicul cel nearat si de mantuire lumii, invredniceste-ma ca, mancandu-L pe Acesta, sa ma mantuiesc.
Cantarea a treia
Stih: Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
D a-mi, Hristoase, picaturi de lacrimi, care sa-mi curaţeasca necuraţia inimii mele, ca fiind curaţit, in cuget curat, cu credinţa si cu frica sa vin, Stapane, spre impartasirea Darurilor Tale.
Stih: Nu ma lepada de la faţa Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
S pre iertarea pacatelor sa-mi fie mie Preacuratul Tau Trup si dumnezeiescul Tau Sange, si spre impartasirea cu Duhul Sfant si spre viaţa de veci, Iubitorule de oameni, si spre indepartarea durerilor si a necazurilor.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
D oamne, invredniceste-ma sa ma impartasesc fara de osanda cu preacurat Trupul Tau si cu scumpul Tau Sange, si sa slavesc bunatatea Ta.
Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
P reacurata, ceea ce esti masa a Painii Vieţii, Care S-a pogorat de sus, intru mila, si i-a daruit lumii viaţa noua, invredniceste-ma acum si pe mine, nevrednicul, sa gust cu frica din Acesta si sa fiu viu.
D oamne miluieste (de trei ori).
F oc si lumina sa-mi fie mie primirea preacuratelor si de viaţa facatoarelor Tale Taine, Mantuitorule, arzand neghina pacatelor si luminandu-ma peste tot, spre cuvantarea de Dumnezeu cea adevarata; ca nu voi da cele sfinte inselaciunii vrajmasului, nici Iţi voi da sarutare vicleana, ci, ca desfranata cazand inaintea Ta si ca talharul marturisindu-ma, strig catre Tine: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparaţia Ta.
Cantarea a patra
Stih : Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
I ntrupandu-Te, mult-Milostive, voit-ai a Te da spre junghiere, ca un miel, pentru pacatele noastre. Pentru aceasta ma rog Ţie sa curaţesti si pacatele mele.
Stih: Nu ma lepada de la faţa Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
Tamaduieste ranile sufletului meu, Doamne, si ma sfinţeste tot si ma invredniceste, Stapane, sa fiu partas la dumnezeiasca Ta Cina de taina, eu, ticalosul.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Sa stam toţi cu frica si cu cutremur, ţinand ochii inimii in sus si strigand catre Mantuitorul: Intareste-ne si ne inţelepţeste, Milostive Doamne, intru frica Ta.
Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fa si mie milostiv pe Cel ce L-ai purtat in pantecele tau, Stapana, si ma pazeste pe mine, robul tau, neintinat si fara de prihana, ca, primind inlauntrul meu Margaritarul cel duhovnicesc, sa ma sfinţesc.
Cantarea a cincea
Stih: Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
P recum ai zis mai inainte, Hristoase, fii acum impreuna cu smeritul robul Tau si petrece intru mine precum ai fagaduit, ca iata mananc Trupul Tau cel dumnezeiesc si beau Sangele Tau.
Stih: Nu ma lepada de la faţa Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
C uvantule al lui Dumnezeu si Dumnezeule, carbunele Trupului Tau sa-mi fie mie, intunecatul, spre luminare si Sangele Tau spre curaţirea intinatului meu suflet.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
A vand suflet intinat si buze necurate, nu cutez sa ma apropii de Tine, Hristoase, si sa primesc Trupul Tau; ci fa-ma vrednic de aceasta.
Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
M arie, Maica lui Dumnezeu, care esti scump salas al bunei miresme, cu rugaciunile tale fa-ma vas ales pentru a ma impartasi cu Sfintele Taine ale Fiului tau.
Cantarea a sasea
Stih: Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
M intea si sufletul, inima si trupul sfinţeste-mi-le, Mantuitorule, si ma invredniceste ca, fara de osanda, Stapane, sa ma apropii de infricosatoarele Tale Taine.
Stih: Nu ma lepada de la faţa Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
C a, instrainandu-ma de patimi, sa am adaugirea harului Tau si intarirea vieţii, prin impartasirea cu Sfintele Tale Taine, Hristoase.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
C u frica si cu cutremur sa ne apropiem toţi de dumnezeiestile Taine ale lui Hristos si sa primim adevaratul si sfantul Lui Trup si adevaratul, sfantul si scumpul Lui Sange.
Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
D umnezeule, Cuvantul lui Dumnezeu cel Sfant, sfinţeste-ma acum cu totul pe mine, cel ce vin catre dumnezeiestile Tale Taine, pentru rugaciunile Sfintei Maicii Tale.
Apoi: Doamne miluieste (de trei ori). Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Condacul
Sa nu ma treci cu vederea, Hristoase, pe mine, cel ce primesc Painea, adica Trupul Tau, si dumnezeiescul Tau Sange, si ma impartasesc cu preacuratele si infricosatoarele Tale Taine, Stapane; sa nu-mi fie mie, netrebnicului, spre osanda, ci spre viaţa vesnica si fara de moarte.
Cantarea a saptea
Stih: Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
Impartasirea nemuritoarelor Tale Taine, Hristoase, sa-mi fie mie acum izvor de bunataţi, lumina, viaţa, nepatimire si solire spre adaugirea si inmulţirea dumnezeiestii Tale bunataţi, ca sa Te slavesc pe Tine, Cel ce singur esti bun.
Stih: Nu ma lepada de la faţa Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
Izbaveste-ma de patimi, de vrajmasi, de nevoi si de tot necazul, pe mine, cel ce ma apropii acum cu cutremur, cu dragoste si cu sfiala, Iubitorule de oameni, de Tainele Tale cele nemuritoare si dumnezeiesti si-Ţi cant Ţie: Bine esti cuvantat, Doamne, Dumnezeul parinţilor nostri.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Suflete al meu netrebnic, suflete patimas, spaimanteaza-te vazand preaslavitele Taine; lacrimeaza suspinand si, batandu-te in piept, striga si zi: Doamne, curaţeste-ma pe mine, desfranatul.
Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Ceea ce ai nascut pe Mantuitorul Hristos mai presus de minte, de Dumnezeu daruita, ţie celei curate ma rog acum eu, robul Tau cel necurat: Pe mine cel ce voiesc sa ma apropii acum de Tainele cele preacurate, curaţeste-ma intru totul de intinaciunea trupului si a sufletului.
Cantarea a opta
Stih : Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
Cerestilor, infricosatoarelor si Sfintelor Tale Taine, Hristoase, si Cinei Tale celei dumnezeiesti si de taina si pe mine, cel deznadajduit, acum partas a fi ma invredniceste, Dumnezeule, Mantuitorul meu.
Stih: Nu ma lepada de la faţa Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
Catre a Ta milostivire alergand, Bunule, cu frica strig catre Tine: Petrece intru mine, Mantuitorule, si eu intru Tine, precum ai zis; ca iata, indraznind spre mila Ta, mananc Trupul Tau si beau Sangele Tau.
Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Domnul.
Ma cutremur, primind focul, sa nu ma aprind ca ceara si ca iarba. O, infricosatoare Taina! O, milostivire a lui Dumnezeu! Cum eu, tina fiind, ma impartasesc cu dumnezeiescul Trup si Sange si ma fac fara stricaciune.
Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cu adevarat, Maica a lui Dumnezeu, in pantecele tau s-a copt Painea cea dumnezeiasca a Vieţii, pazind nevatamat pantecele tau cel nevinovat. Pentru aceasta te laudam pe tine ca pe hranitoarea noastra, intru toţi vecii.
Cantarea a noua
Stih : Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
Bun este Domnul, gustaţi si vedeţi; ca de demult pentru noi, precum suntem noi facandu-Se, si odata pe Sine Parintelui Sau ca jertfa aducandu-Se, pururea Se junghie, sfinţind pe cei ce se impartasesc cu Dansul.
Stih: Nu ma lepada de la faţa Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
Cu sufletul si cu trupul sa ma sfinţesc, Stapane, sa ma luminez, sa ma mantuiesc, sa-Ţi fiu Ţie locas prin impartasirea Sfintelor Taine, avandu-Te pe Tine locuitor intru mine, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, Facatorule de bine, mult-Milostive.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Ca focul si ca lumina sa-mi fie mie Trupul si Sangele Tau cel scump, Mantuitorul meu, arzand materia pacatului si mistuind spinii patimilor si luminandu-ma tot pe mine, cel ce ma inchin Dumnezeirii Tale.
Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Dumnezeu S-a intrupat din sangiurile tale cele curate. Pentru aceasta te lauda pe tine, Stapana, tot neamul si te mareste mulţimea ingerilor, ca prin tine au vazut pe Cel ce stapaneste toate, luand fiinţa omeneasca.
Şi indata:
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi (de trei ori).
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi; Doamne, curaţeste pacatele noastre; Stapane, iarta faradelegile noastre; Sfinte, cerceteaza si vindeca neputinţele noastre, pentru numele Tau. Doamne miluieste (de trei ori).
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinţeasca-se numele Tau, vie imparaţia Ta, faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinţa da-ne-o noua astazi. Şi ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Ca a Ta este imparaţia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Doamne miluieste (de 40 de ori).
Rugaciune catre Preasfanta de Dumnezeu Nascatoarea
Nepatata, neintinata, nestricata, fara prihana, curata Fecioara, a lui Dumnezeu Mireasa; Stapana, care, prin preaslavita nasterea ta, pe Dumnezeu-Cuvantul cu oamenii L-ai unit si firea cea instrainata a neamului nostru cu cele ceresti ai impreunat-o; ceea ce esti singura nadejdea celor fara de nadejde si celor biruiţi ajutatoare; grabnica folositoare celor ce alearga la tine si tuturor crestinilor scapare. Nu te scarbi de mine, cel pacatos si intinat, care prin urate ganduri, cuvinte si fapte, cu totul netrebnic am ajuns si, prin lene, dulceţilor vieţii cu voia rob m-am facut. Ci, ca una ce esti Maica Iubitorului de oameni Dumnezeu, cu iubirea de oameni milostiveste-te spre mine, pacatosul si intinatul, si primeste-mi rugaciunea pe care ţi-o aduc din buze necurate; iar pe Fiul tau si Stapanul nostru si Domnul, cu indraznirea ta, ca o Maica, cuprinzandu-L, roaga-L sa-mi deschida si mie milostivirile cele iubitoare de oameni ale bunataţii Sale. Şi, trecand cu vederea greselile mele cele nenumarate, sa ma intoarca la pocainţa si lucrator iscusit al poruncilor Sale sa ma arate. Şi fii langa mine pururea ca o milostiva, induratoare si iubitoare de bine, intru aceasta viaţa de acum calda folositoare si ajutatoare; navalirile potrivnicilor oprindu-le si la pocainţa indreptandu-ma. Şi, la vremea iesirii mele, neputinciosul meu suflet pazindu-l si intunecatele chipuri ale viclenilor diavoli departe de dansul izgonindu-le. Iar in ziua infricosatoarei judecaţi, de chinul cel vesnic izbavindu-ma si slavei celei negraite a Fiului tau si Dumnezeului nostru mostean pe mine aratandu-ma, pe care sa o si dobandesc, Stapana mea, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, prin mijlocirea si sprijinul tau. Cu harul si cu iubirea de oameni ale Unuia-Nascut Fiului tau, ale Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinarea, impreuna cu Cel fara de inceput al Sau Parinte si cu Preasfantul si Bunul si de viaţa Facatorul Sau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos
Şi ne da noua, Stapane, celor ce mergem spre somn, odihna trupului si sufletului; si ne pazeste pe noi de intunecatul somn al pacatului si de toata intunecata dulceaţa a patimii celei de noapte. Conteneste intaratarile poftelor, stinge sageţile vicleanului cele aprinse, cele pornite asupra noastra cu viclesug; zburdarile trupului nostru le potoleste si tot gandul nostru cel pamantesc si trupesc adoarme-l. Şi ne daruieste, Dumnezeule, minte desteapta, cuget curat, inima treaza, somn usor si de toata nalucirea satanei nestramutat. Ridica-ne pe noi la vremea rugaciunii, intariţi intru poruncile Tale si neclintiţi intru pomenirea judecaţilor Tale. Cuvantare de slava Ta in toata noaptea ne daruieste, ca sa cantam si sa binecuvantam si sa slavim preacinstitul si de mare cuviinţa numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Ţie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Doamne, miluieste-ne pe noi, ca intru Tine am nadajduit; nu Te mania pe noi foarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un milostiv si ne izbaveste pe noi de vrajmasii nostri, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntem poporul Tau, toţi lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam.
Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Usa milostivirii deschide-o noua, binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, ca sa nu pierim noi, cei ce nadajduim intru tine, ci sa ne mantuim prin tine din nevoi, ca tu esti mantuirea neamului crestinesc.
Rugaciuni ale dimineţii, inainte de impartasirea cu Sfintele Taine
Psalmul 22
Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pasune, acolo m-a salasluit; la apa odihnei m-a hranit. Sufletul meu l-a intors, povaţuitu-m-a pe cararile dreptaţii, pentru numele Lui. Ca de voi si umbla in mijlocul umbrei morţii, nu ma voi teme de rele; ca Tu cu mine esti. Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat. Gatit-ai masa inaintea mea, impotriva celor ce ma necajesc; uns-ai cu untdelemn capul meu si paharul Tau este adapandu-ma ca un puternic. Şi mila Ta ma va urma in toate zilele vieţii mele, ca sa locuiesc in casa Domnului, intru lungime de zile.
Psalmul 23
Al Domnului este pamantul si plinirea lui, lumea si toţi cei ce locuiesc intr-insa. Acesta pe mari l-a intemeiat si pe rauri l-a asezat. Cine se va sui in muntele Domnului, si cine va sta in locul cel sfant al Lui? Cel nevinovat cu mainile si curat cu inima, care nu si-a luat sufletul in desert si nu s-a jurat cu viclesug aproapelui sau, Acesta va lua binecuvantare de la Domnul si milostivire de la Dumnezeu, Mantuitorul sau. Acesta este neamul celor ce-L cauta pe Domnul, al celor ce cauta faţa Dumnezeului lui Iacob. Ridicaţi, capetenii, porţile voastre si va ridicaţi porţile cele vesnice, si va intra Imparatul slavei. Cine este acesta Imparatul slavei? Domnul cel tare si puternic, Domnul cel tare in razboi. Ridicaţi, capetenii, porţile voastre si va ridicaţi porţile cele vesnice, si va intra Imparatul slavei. Cine este acesta Imparatul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Imparatul slavei.
Psalmul 115
Crezut-am, pentru aceea am grait, iar eu m-am smerit foarte. Eu am zis intru uimirea mea: „Tot omul este mincinos!”. Ce voi rasplati Domnului pentru toate cate mi-a dat mie? Paharul mantuirii voi lua si numele Domnului voi chema. Fagaduinţele mele le voi plini Domnului in faţa intregului Sau popor. Scumpa este inaintea Domnului moartea cuviosilor Lui. O, Doamne, eu sunt robul Tau, eu sunt robul Tau si fiul roabei Tale; rupt-ai legaturile mele. Ţie-Ţi voi jertfi jertfa de lauda si numele Domnului voi chema. Fagaduinţele mele le voi plini Domnului in faţa intregului Sau popor, in curţile casei Domnului, in mijlocul tau, Ierusalime.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Ţie, Dumnezeule (de trei ori) si trei metanii.
Apoi aceste tropare:
Faradelegile mele trece-le cu vederea, Doamne, Cel ce Te-ai nascut din Fecioara, si curaţeste inima mea, facand-o biserica a preacuratului Tau Trup si Sange si nu ma lepada pe mine de la faţa Ta, Cel ce ai nemasurata mare mila.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Spre impartasirea Sfintelor Tale Taine cum voi indrazni eu, nevrednicul? Ca de voi cuteza sa ma apropii de Tine laolalta cu cei vrednici, haina ma vadeste ca nu este de cina si osanda voi pricinui preapacatosului meu suflet; ci curaţeste, Doamne, necuraţia sufletului meu si ma mantuieste, ca un iubitor de oameni.
Şi acum si pururea si in vecii vecilor. Amin
Mare este mulţimea pacatelor mele, Nascatoare de Dumnezeu, Curata; la tine alerg, avand trebuinţa de mantuire. Cerceteaza neputinciosul meu suflet si te roaga Fiului tau si Dumnezeului nostru sa-mi daruiasca iertare de relele ce am facut, ceea ce esti una binecuvantata.
Iar in Sfanta si marea Joi, se zice si aceasta:
Cand mariţii ucenici la spalarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubirea de arginţi bolnavindu-se, s-a intunecat si judecatorilor celor faradelege pe Tine, Judecatorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuţii, pe cel ce pentru aceasta spanzurare si-a agonisit; fugi de sufletul nesaţios, care a indraznit unele ca acestea asupra Invaţatorului. Cel ce esti spre toţi bun, Doamne, slava Ţie.
Apoi: Doamne miluieste ( de 40 de ori ) si metanii cate vei putea. Dupa aceasta, zicand aceste stihuri, fii cu luare aminte spre indreptarea ta.
Trupul Stapanului vrand sa-L primesti spre hrana,
Fie-ţi frica sa nu te arzi, ca foc este;
Sangele Lui vrand sa-L bei spre Impartasire,
Mergi si cu cei ce te-au mahnit impaca-te,
Şi asa indrazneste de ia hrana sfanta.
Vrand sa te impartasesti cu Jertfa de Taina,
Cu al Stapanului Trup facator de viaţa;
Intru acest chip te roaga cu cutremur:
Rugaciunea intaia, a Sfantului Vasile cel Mare
Stapane Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce esti izvorul vieţii si al nemuririi, Facatorul a toata faptura vazuta si nevazuta, Fiul Tatalui celui fara de inceput, Cel ce esti impreuna-vesnic cu Dansul si impreuna fara de inceput, Care pentru bunatatea Ta cea multa, in zilele cele din urma ai purtat Trup si Te-ai rastignit si Te-ai jertfit pentru noi cei nemulţumitori si nerecunoscatori si cu Sangele Tau ai innoit firea noastra cea stricata prin pacat, Insuţi Imparate, Cel ce esti fara de moarte, primeste si pocainţa mea, a pacatosului, si pleaca urechea Ta catre mine si asculta graiurile mele, ca am gresit, Doamne; gresit-am la cer si inaintea Ta si nu sunt vrednic a cauta spre inalţimea slavei Tale. Ca am maniat bunatatea Ta, calcand invaţaturile Tale si neascultand poruncile Tale. Ci Tu, Doamne, fara rautate fiind, indelung-rabdator si mult-Milostiv, nu m-ai dat sa pier in faradelegile mele, in tot chipul asteptand intoarcerea mea. Ca Tu ai zis, Iubitorule de oameni, prin proorocul Tau: „Cu vrere nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu”. Ca nu vrei, Stapane, sa pierzi faptura mainilor Tale, nici nu voiesti pierderea oamenilor, ci vrei ca „toţi sa se mantuiasca si la cunostinţa adevarului sa vina”. De aceea nici eu, netrebnicul, desi sunt nevrednic cerului si pamantului si acestei vieţi trecatoare, pentru ca m-am supus cu totul pacatului si m-am facut rob dezmierdarilor si am necinstit chipul Tau, dar fiind faptura si zidirea Ta, nu deznadajduiesc de a mea mantuire. Ci, nadajduind in milostivirea Ta cea fara de margini, vin catre Tine: primeste-ma deci si pe mine, Iubitorule de oameni, Hristoase, ca pe desfranata si ca pe talharul, ca pe vamesul si ca pe fiul cel pierdut, si ridica sarcina grea a pacatelor mele, Cel ce ridici pacatul lumii si tamaduiesti neputinţele oamenilor; Cel ce chemi la Tine pe cei osteniţi si impovaraţi si le dai odihna; Cel ce n-ai venit sa chemi la pocainţa pe cei drepţi, ci pe cei pacatosi; si ma curaţeste de toata intinarea trupului si a sufletului. Invaţa-ma sa savarsesc sfinţenie intru frica Ta, ca, intru curata marturisire a cugetului meu primind particica Sfintelor Tale Taine, sa ma unesc cu Sfantul Tau Trup si Sange, si sa Te am pe Tine locuind si petrecand intru mine impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh. Asa, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, sa nu-mi fie mie spre osanda impartasirea preacuratelor si de viaţa facatoarelor Tale Taine, nici sa ajung neputincios cu sufletul si cu trupul, impartasindu-ma cu nevrednicie; ci da-mi, pana la suflarea mea cea mai de pe urma, ca fara de osanda sa primesc particica Sfintelor Tale Taine, spre impartasirea cu Duhul Sfant, ca merinde pentru viaţa de veci si spre raspuns bineprimit la infricosatorul Tau scaun de judecata; ca si eu, dimpreuna cu toţi alesii Tai, sa fiu partas bunataţilor Tale celor nestricacioase, pe care le-ai gatit, Doamne, celor ce Te iubesc pe Tine, intru care esti preaslavit in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a doua, a Sfantului Ioan Gura de Aur
Doamne, Dumnezeul meu, stiu ca nu sunt vrednic, nici in stare sa Te primesc sub acoperamantul casei sufletului meu, pentru ca este cu totul pustiu si surpat si nu afli in mine loc potrivit ca sa-Ţi pleci capul. Ci, precum din inalţime Te-ai plecat pentru noi, pleaca-Te si acum spre smerenia mea. Şi precum ai binevoit a Te culca in pestera si in ieslea necuvantatoarelor, asa binevoieste a intra si in ieslea necuvantatorului meu suflet si in intinatul meu trup. Şi precum n-ai socotit lucru nevrednic a intra si a cina impreuna cu pacatosii in casa lui Simon cel lepros, asa binevoieste a intra si in casa smeritului, leprosului si pacatosului meu suflet. Şi precum n-ai indepartat pe desfranata cea pacatoasa, cea asemenea mie, care a venit si s-a atins de Tine, asa Te milostiveste si de mine, pacatosul, care vin si ma ating de Tine. Şi precum nu Te-ai scarbit de intinata si necurata ei gura ce Te-a sarutat, asa nu Te scarbi nici de intinata si mai necurata mea gura, nici de buzele mele cele necurate si pangarite, si de limba mea cea cu totul necurata. Ci sa-mi fie mie carbunele preasfantului Tau Trup si al scumpului Tau Sange spre sfinţire si spre luminare, spre insanatosirea smeritului meu suflet si trup, spre usurarea greutaţii greselilor mele celor multe, spre paza de toata lucrarea diavoleasca, spre indepartarea si mutarea raului si vicleanului meu obicei, spre omorarea patimilor, spre plinirea poruncilor Tale, spre adaugirea dumnezeiescului Tau har si spre dobandirea imparaţiei Tale. Ca nu vin la Tine ca un nepasator, Hristoase Dumnezeule, ci increzandu-ma in bunatatea Ta cea nespusa si ca nu cumva, prea multa vreme ramanand departe de impartasirea Ta, sa fiu prins de lupul cel inţelegator. Pentru aceasta ma rog Ţie, Cel ce singur esti sfant, Stapane: Sfinţeste-mi sufletul si trupul, mintea si inima, rarunchii si maruntaiele; innoieste-ma tot si inradacineaza frica de Tine intru madularele mele si sfinţenia Ta fa-o nestearsa dintru mine. Şi-mi fii mie ajutator si folositor, indreptand in pace viaţa mea si invrednicindu-ma a sta de-a dreapta Ta, cu sfinţii Tai, pentru rugaciunile si mijlocirile Preacuratei Maicii Tale si ale slujitorilor Tai celor fara de trup, ale preacuratelor puteri si pentru ale tuturor sfinţilor, care din veac au bineplacut Ţie. Amin.
Rugaciunea a treia, a Sfantului Simeon Metafrastul
Doamne, Cel ce singur esti curat si fara stricaciune, Care pentru nespusa milostivire a iubirii de oameni ai luat toata firea noastra din curatele si feciorestile sangiuri ale celei ce mai presus de fire Te-a nascut pe Tine, cu venirea dumnezeiescului Duh si cu bunavoirea Tatalui celui de-a pururea vesnic, Hristoase Iisuse, inţelepciunea lui Dumnezeu, pacea si puterea; Cel ce ai primit cu trupul Tau patimile cele de viaţa facatoare si mantuitoare: crucea, piroanele, suliţa, moartea, omoara-mi patimile cele trupesti, care imi strica sufletul. Cel ce cu ingroparea Ta ai pradat imparaţia iadului, ingroapa indemnurile mele cele viclene, prin ganduri bune, si risipeste duhurile cele viclene. Cel ce cu Invierea Ta cea de a treia zi si de viaţa purtatoare ai ridicat pe stramosul cel cazut, ridica-ma si pe mine, cel ce am alunecat in pacat, punandu-mi inainte chipuri de pocainţa. Cel ce cu preaslavita inalţarea Ta la cer ai indumnezeit trupul pe care l-ai luat si l-ai cinstit cu sederea de-a dreapta Tatalui, invredniceste-ma, prin impartasirea Sfintelor Tale Taine, sa dobandesc partea cea de-a dreapta a celor mantuiţi. Cel ce prin pogorarea Mangaietorului Duh ai facut pe sfinţii Tai ucenici vase cinstite, arata-ma si pe mine a fi locas al venirii Lui. Cel ce vei veni iarasi sa judeci toata lumea intru dreptate, binevoieste sa Te intampin si eu pe nori pe Tine, Facatorul si Judecatorul meu, impreuna cu toţi sfinţii Tai, ca neincetat sa Te slavesc si sa Te laud pe Tine impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul si bunul si de viaţa facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a patra, a Sfantului Simeon Metafrastul
Precum voi sta inaintea infricosatorului si nefaţarnicului Tau scaun de judecata, Hristoase Dumnezeule, primind intrebare si dand raspuns de relele ce am facut, asa si astazi, mai inainte de a sosi ziua osandirii mele, stand la sfantul Tau altar, inaintea Ta si inaintea infricosatorilor si sfinţilor Tai ingeri, fiind induplecat de marturia cugetului, pun inainte faptele mele cele rele si faradelegile, dandu-le pe faţa si vadindu-le. Ci vezi, Doamne, smerenia mea si-mi iarta toate pacatele; vezi ca faradelegile mele s-au inmulţit mai mult decat perii capului meu. Caci ce rau n-am savarsit? Ce pacat n-am facut? Ce rau nu am inchipuit in sufletul meu? Ca iata si cu faptele am facut desfranare si preadesfranare, mandrie, trufie, batjocura, defaimare, vorba desarta, infierbantare la ras, beţie, lacomie a pantecului, mancare fara masura, rautate, pizma, iubire de argint, iubire de avuţie, camatarie, iubire de mine insumi, iubire de marire, hrapire, nedreptate, agonisire de rusine, invidie, graire de rau, faradelege; toate simţirile si toate madularele mi le-am intinat si le-am stricat si de nici o treaba le-am facut, ajungand cu totul salas diavolului. Şi stiu, Doamne, ca faradelegile mele au covarsit capul meu, dar mulţimea indurarilor Tale este neasemanata si mila bunataţii Tale cea fara de rautate este nespusa si nu este nici un pacat care sa biruiasca iubirea Ta de oameni. Pentru aceasta, preaminunate Imparate, fara de rautate Doamne, fa minunate milele Tale spre mine, pacatosul; arata-mi puterea bunataţii Tale, arata-mi taria milostivirii Tale celei indurate si ma primeste pe mine, pacatosul, cel ce ma intorc; primeste-ma cum ai primit pe fiul cel pierdut, pe talharul si pe desfranata. Primeste-ma pe mine, cel ce peste masura Ţi-am gresit si cu cuvantul si cu fapta si cu pofta cea fara cale si cu gandul cel dobitocesc. Şi precum ai primit pe cei ce au venit in al unsprezecelea ceas, care nimic vrednic n-au lucrat, asa ma primeste si pe mine, pacatosul; ca mult am gresit si m-am spurcat si am scarbit Duhul Tau cel Sfant si am maniat milostivirea Ta cea iubitoare de oameni, cu lucrul, cu cuvantul si cu gandul, noaptea si ziua, pe faţa si intr-ascuns, cu voie si fara de voie.
Şi stiu ca vei pune inaintea mea pacatele mele in acelasi chip in care le-am facut si ma vei intreba de cele ce cu stiinţa, fara de iertare, am gresit. Ci, Doamne, nu cu judecata Ta cea dreapta nici cu mania Ta sa ma mustri, nici cu urgia Ta sa ma pedepsesti. Miluieste-ma, Doamne, ca nu sunt numai neputincios, ci si zidirea Ta sunt. Ca Tu, Doamne, ai intarit peste mine mana Ta, dar eu am facut rautate inaintea Ta. Ţie Unuia am gresit; dar Te rog sa nu intri la judecata cu robul Tau. Ca de vei cauta la faradelegi, Doamne, Doamne, cine va putea sa-Ţi stea inainte. Ca eu sunt adancul pacatului si nu sunt vrednic nici in stare a cauta si a privi inalţimea cerului, din pricina mulţimii pacatelor mele celor fara de numar; ca toate lucrurile rele, inchipuirile si mestesugirile diavolesti, toata rautatea iadului, indemnurile spre pacat, dezmierdarile si alte patimi nenumarate n-au lipsit de la mine. Cu ce fel de pacate nu m-am stricat? De care rele n-am fost prins? Tot pacatul l-am facut, toata desfatarea neiertata am lasat-o sa intre in sufletul meu. Netrebnic m-am facut inaintea Ta, Dumnezeul meu, si inaintea oamenilor. Cine ma va ridica pe mine, cel ce am cazut intru atatea pacate rele? Doamne, Dumnezeul meu, spre Tine nadajduiesc. De mai este pentru mine nadejde de mantuire, de biruieste iubirea Ta de oameni mulţimea faradelegilor mele, fii mie Mantuitor si dupa indurarile si milele Tale slabeste, lasa, iarta-mi toate cate Ţi-am gresit; ca s-a umplut de multe rele sufletul meu si nu aflu intru mine nadejde de mantuire. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si sa nu-mi rasplatesti dupa faptele mele, ci intoarce-ma, sprijineste-ma, izbaveste sufletul meu de relele ce au crescut intr-insul si de agonisirile lui cele cumplite. Miluieste-ma pentru mila Ta, ca acolo unde s-a inmulţit pacatul sa prisoseasca harul Tau, si sa Te laud si sa Te slavesc in toate zilele vieţii mele. Ca Tu esti Dumnezeul celor ce se pocaiesc si Mantuitorul celor ce gresesc si Ţie slava inalţam, impreuna si Parintelui Tau celui fara de inceput si Preasfantului si bunului si de viaţa facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a cincea, a Sfantului Ioan Damaschin
Stapane Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ai puterea sa ierţi pacatele oamenilor, ca un bun si iubitor de oameni, treci cu vederea toate greselile mele cele cu stiinţa si cu nestiinţa, si ma invredniceste ca, fara de osanda, sa ma impartasesc cu dumnezeiestile, preaslavitele, preacuratele si de viaţa facatoarele Tale Taine, nu spre osanda, nici spre adaugirea pacatelor, ci spre curaţie si sfinţire si spre dobandirea vieţii si imparaţiei ce va sa fie, spre zid si ajutor, spre izgonirea celor potrivnici si spre pierderea greselilor mele celor multe; ca Tu esti Dumnezeul milei si al indurarilor si al iubirii de oameni si Ţie slava inalţam, impreuna si Tatalui si Duhului Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a sasea, a Sfantului Vasile cel Mare
Ştiu, Doamne, ca intru nevrednicie ma impartasesc cu preacuratul Tau Trup si cu scump Sangele Tau, si vinovat sunt, si osanda mie insumi mananc si beau, neputandu-mi da seama, precum se cuvine, de Trupul si Sangele Tau, Hristoase, Dumnezeul meu. Ci, indraznind spre indurarile Tale, ma apropii de Tine, Cel ce ai zis: „Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine ramane si Eu intru dansul”. Deci, milostiveste-Te, Doamne, si nu ma pedepsi pe mine, pacatosul, ci fa cu mine dupa mila Ta. Şi sa-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tamaduire si curaţire, spre luminare si paza, spre mantuirea si sfinţirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a toata nalucirea, a faptei celei rele si a lucrarii diavolesti care se lucreaza cu gandul intru madularele mele, spre indraznirea si dragostea catre Tine, spre indreptarea si intarirea vieţii, spre inmulţirea faptei celei bune si a desavarsirii, spre plinirea poruncilor si spre impartasirea cu Sfantul Duh, ca merinde pentru viaţa de veci si spre raspuns bine primit la infricosatorul Tau scaun de judecata, iar nu spre certare sau spre osanda.
Rugaciunea a saptea, a Sfantului Simeon Noul Teolog
Din buze intinate, din inima pangarita, din limba necurata, din suflet spurcat, primeste-mi rugaciunea, Hristoase al meu, si neinlaturandu-mi nici cuvintele, nici obisnuinţele, nici nerusinarea, da-mi mie a grai cu indrazneala cele ce voiesc, Hristoase al meu, si mai vartos ma si invaţa ce mi se cuvine a face si a grai. Gresit-am mai mult decat desfranata, care, afland unde salasluiesti cumparand mir, cu indrazneala a venit sa unga picioarele Tale, ale Stapanului meu Hristos si Dumnezeul meu. Cum pe aceea ce s-a apropiat din inima, n-ai alungat-o, nici de mine nu Te scarbi, Cuvantule, ci da-mi sa ţin si sa sarut picioarele Tale si cu izvor de lacrimi, precum cu niste mir de mult preţ, cu indrazneala sa le ung. Spala-ma cu lacrimile mele, curaţeste-ma cu ele, Cuvantule. Iarta-mi greselile si da-mi indreptare. Ştii mulţimea rautaţilor mele, stii si bubele mele si ranile mi le vezi, dar si credinţa mi-o stii, voinţa mi-o vezi si suspinele mi le auzi. Nu se ascunde inaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Facatorul si Izbavitorul meu, nici picatura de lacrimi, nici din picatura vreo parte. Cele inca nesavarsite de mine le-au cunoscut ochii Tai si in cartea Ta se afla scrise si cele inca nefacute de mine. Vezi-mi smerenia, vezi-mi osteneala cata este si toate pacatele mi le iarta, Dumnezeule a toate; incat, cu inima curata, cu gandul infricosat si cu sufletul smerit sa ma impartasesc cu Tainele Tale cele preacurate si preasfinte, cu care se indumnezeieste si se face viu tot cel ce mananca si bea din ele cu inima curata; ca Tu ai zis, Stapanul meu: „Tot cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine ramane si Eu intru dansul”. Intru totul adevarat este cuvantul Stapanului si Dumnezeului meu, ca cel ce se impartaseste cu Darurile cele dumnezeiesti si indumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu, Cel ce esti din Lumina cea cu trei straluciri Care lumineaza lumea. Deci, pentru ca sa nu raman singur, fara Tine, Datatorule de viaţa, suflarea mea, viaţa mea, bucuria mea, mantuirea lumii, pentru aceasta m-am apropiat de Tine, precum vezi, cu lacrimi si cu sufletul umilit. Ma rog sa iau izbavire de greselile mele si sa ma impartasesc fara de osanda cu Tainele Tale cele datatoare de viaţa si fara prihana, ca Tu sa ramai, precum ai zis, cu mine, cel de trei ori ticalos, si sa nu ma rapeasca cu viclesug inselatorul, aflandu-ma departat de harul Tau, si astfel, lasandu-ma eu inselat, sa ma departeze si de indumnezeitoarele Tale cuvinte. Pentru aceasta cad inaintea Ta si cu caldura strig catre Tine: Precum pe fiul cel pierdut si pe desfranata, care au venit la Tine, i-ai primit, asa ma primeste si pe mine, desfranatul si spurcatul, Milostive, care cu suflet umilit vin acum la Tine. Ştiu, Mantuitorule, ca altul ca mine n-a gresit Ţie, nici a facut faptele pe care le-am facut eu. Dar si aceasta stiu, ca marimea greselilor mele si mulţimea pacatelor mele nu covarsesc rabdarea cea multa a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea inalta; ci pe cei ce fierbinte se pocaiesc, cu mila indurarii ii curaţesti si ii luminezi si cu lumina ii unesti, partasi Dumnezeirii Tale facandu-i fara pizmuire; si – lucru strain de gandurile ingeresti si omenesti – adeseori vorbesti cu ei ca si cu niste prieteni ai Tai adevaraţi. Acestea ma fac indrazneţ, acestea imi dau aripi, Hristoase al meu, si punandu-mi nadejdea in multele Tale binefaceri faţa de noi, bucurandu-ma si cutremurandu-ma, cu focul ma impartasesc, iarba uscata fiind eu, si – straina minune! – ma racoresc nears, ca rugul de demult, care, aprins fiind, nu se mistuia. Pentru aceasta, cu gand mulţumitor si cu mulţumitoare inima, cu mulţumitoare madulare ale sufletului si ale trupului meu ma inchin si Te maresc si Te preaslavesc pe Tine, Dumnezeul meu, Cel ce cu adevarat esti binecuvantat, acum si in veci. Amin.
Rugaciunea a opta, a Sfantului Ioan Gura de Aur
Dumnezeule, slabeste, lasa, iarta-mi toate greselile cate Ţi-am gresit cu cuvantul, cu fapta sau cu gandul, cu voie sau fara voie, cu stiinţa sau cu nestiinţa, toate mi le iarta ca un bun si de oameni iubitor. Şi pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, ale slujitorilor Tai ingeri, ale sfintelor puteri si ale tuturor sfinţilor care au bineplacut Ţie din veac, binevoieste ca fara osanda sa primesc sfantul si preacuratul Tau Trup si scumpul Tau Sange spre tamaduirea sufletului si a trupului si spre curaţirea gandurilor mele celor rele. Ca a Ta este imparaţia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a noua, a Sfantului Ioan Gura de Aur
Nu sunt vrednic, Stapane Doamne, sa intri sub acoperamantul sufletului meu, ci de vreme ce Tu, ca un iubitor de oameni, vrei sa locuiesti intru mine, indraznind ma apropii. Porunceste-mi si voi deschide usile pe care Tu Insuţi le-ai zidit, si intra cu iubirea Ta de oameni, pe care pururea o ai. Intra si lumineaza cugetul meu cel intunecat. Şi cred ca aceasta vei face: ca n-ai indepartat pe desfranata care a venit la Tine cu lacrimi, nici pe vamesul care s-a pocait nu l-ai alungat, nici pe talharul care a cunoscut imparaţia Ta nu l-ai izgonit, nici pe prigonitorul Pavel care s-a pocait nu l-ai lasat cum era; ci pe toţi, care cu pocainţa au venit la Tine, i-ai randuit in ceata prietenilor Tai, Cel ce singur esti binecuvantat totdeauna, acum si in vecii nesfarsiţi. Amin.
Rugaciunea a zecea, a Sfantului Ioan Gura de Aur
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, slabeste, lasa, milostiveste-Te si-mi iarta mie, pacatosului, netrebnicului si nevrednicului robului Tau, caderile in pacat, smintelile si greselile mele toate, cate am pacatuit faţa de Tine, din tinereţile mele pana in ziua si in ceasul de acum, fie cu stiinţa, fie din nestiinţa, cu cuvantul, cu fapta sau cu gandul, cu cugetul, cu deprinderile si cu toate simţurile mele. Şi, pentru rugaciunile celei ce fara de prihana Te-a nascut, ale Preacuratei si pururea Fecioarei Maria, Maica Ta, singura mea nadejde neinfruntata, ocrotitoare si izbavitoare, invredniceste-ma ca fara de osanda sa ma impartasesc cu preacuratele, nemuritoarele, de viaţa facatoarele si infricosatoarele Tale Taine, spre iertarea pacatelor si spre viaţa de veci, spre sfinţire, spre luminare, spre tarie, spre vindecare si spre sanatatea sufletului si a trupului si spre stergerea si pierderea cu totul a cugetelor, a gandurilor si a deprinderilor mele celor rele si a nalucirilor de noapte de la duhurile cele viclene si intunecate. Ca a Ta este imparaţia si puterea, slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a unsprezecea, a Sfantului Ioan Damaschin
Inaintea usilor casei Tale stau si de gandurile cele rele nu ma departez. Ci Tu, Hristoase Dumnezeule, Care ai indreptat pe vamesul si ai miluit pe cananeanca si ai deschis talharului usile raiului, deschide-mi si mie indurarile iubirii Tale de oameni si ma primeste pe mine, cel ce vin si ma ating de Tine, ca pe desfranata si pe cea cu scurgerea de sange. Ca aceasta, atingandu-se de marginea hainei Tale, cu usurinţa a luat tamaduire, iar aceea, cuprinzand preacuratele Tale picioare, a dobandit dezlegare de pacate. Iar eu, netrebnicul, intreg Trupul Tau cutezand a-L primi, sa nu fiu ars, ci ma primeste ca si pe dansele si-mi lumineaza simţirile cele sufletesti, arzand nelegiuirile pacatelor mele, pentru rugaciunile celei ce fara de samanţa Te-a nascut si pentru ale puterilor ceresti, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a douasprezecea, a Sfantului Ioan Gura de Aur
Cred, Doamne, si marturisesc ca Tu esti cu adevarat Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Care ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu. Cred de asemenea, ca acesta este insusi preacurat Trupul Tau si acesta este insusi scump Sangele Tau. Deci ma rog Ţie: Miluieste-ma si-mi iarta greselile mele cele de voie si cele fara de voie, cele cu cuvantul sau cu fapta, cele cu stiinţa si cu nestiinţa, si ma invredniceste ca fara de osanda sa ma impartasesc cu preacuratele Tale Taine, spre iertarea pacatelor mele si spre viaţa de veci. Amin.
Deci, mergand sa te impartasesti, sa zici in taina aceste stihuri ale Sfantului Simeon Metafrastul:
Iata, ma apropii de sfanta impartasire.
Şi impartasindu-ma, Doamne, sa nu ma arzi,
Ca Tu esti foc si arzi pe cei nevrednici;
Ci, curaţeste-ma de toata intinarea.
Apoi:
Cinei Tale celei de taina, astazi, Fiule al lui Dumnezeu, partas ma primeste, ca nu voi spune vrajmasilor Tai Taina Ta, nici sarutare Iţi voi da ca Iuda; ci ca talharul marturisindu-ma, strig Ţie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparaţia Ta.
Dupa aceea, stihurile acestea:
Sangele cel indumnezeitor privind, inspaimanteaza-te, omule,
Ca foc este si arde pe cei nevrednici.
Dumnezeiescul Trup ma indumnezeieste si ma hraneste,
Imi indumnezeieste sufletul si-mi hraneste minunat mintea.
Apoi aceste tropare:
Indulcitu-m-ai cu dorul Tau, Hristoase, si m-ai schimbat cu dumnezeiasca Ta dragoste; ci arde cu focul cel fara de materie pacatele mele si ma invredniceste a ma satura de desfatarea care este intru Tine, ca de amandoua veselindu-ma, sa slavesc, Bunule, venirea Ta.
Intru stralucirile sfinţilor Tai cum voi intra eu, nevrednicul? Ca de voi indrazni sa intru in camara, haina ma vadeste, ca nu este de nunta, si voi fi legat si lepadat de ingeri. Ci curaţeste, Doamne, intinarea sufletului meu si ma mantuieste, ca un iubitor de oameni.
Dupa aceasta, se zice aceasta rugaciune:
S tapane, Iubitorule de oameni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, sa nu-mi fie mie spre osanda Sfintele acestea, pentru ca sunt nevrednic, ci spre curaţirea si sfinţirea sufletului si a trupului si spre arvunirea vieţii si a imparaţiei ce va sa vie. Iar mie bine-mi este a ma lipi de Dumnezeu si a pune in Domnul nadejdea mantuirii mele.
Apoi:
Cinei Tale celei de taina, astazi, Fiule al lui Dumnezeu, partas ma primeste, ca nu voi spune vrajmasilor Tai Taina Ta, nici sarutare Iţi voi da ca Iuda; ci ca talharul marturisindu-ma, strig Ţie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparaţia Ta .